„Zilele Municipiului Sebeș” și „Sărbătoarea fanfarei din Petrești: 140 de ani de tradiție”, între 22 și 25 august 2019

Spread the love

Între 22 și 25 august, toți locuitorii Sebeșului, precum și oaspeții orașului nostru, sunt invitați să participe la un dublu eveniment: „Zilele Municipiului Sebeș” și Sărbătoarea Fanfarei din Petrești, care împlinește 140 de ani de activitate neîntreruptă.  Parcul Arini va găzdui majoritatea spectacolelor, iar localitatea Petrești se va bucura de prezența fanfarelor invitate și de tradiționala paradă a portului popular. 

Deschiderea oficială a evenimentelor va avea loc vineri, 23 august, începând cu ora 10.30, în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica”, atunci când vor fi primite delegațiile din țară și din străinătate, vor fi premiate persoane din viața de zi cu zi a urbei, însă aniversații speciali vor fi membri Fanfarei din Petrești.

Și în acest an, parteneri vor fi O.N.G.-urilor locale: Grupul de Inițiativă, Studii și Analize Sociale-G. I. S. A. S., Asociația Muhlbach 1245 prin Ordinul Scutierilor de Muhlbach, Despărțământul Astra „Vasile Moga” Sebeș, Asociația Arttrad Valea Frumoasei, Asociația „Temerarii Transalpina”, Asociația Fanfara Petrești, cluburile de dans Samara și Fantasy Dance, Trupa de Dansuri Săsești Sebeș, micuții soliști de folclor din Grupul Vocal „Felician Fărcașiu”, Grupul vocal “Do Re Mi”, Clubul Copiilor Sebeș, contribuția fiecăruia fiind importantă și valoroasă pentru comunitate. Satele și comunele învecinate vor participa la tradiționala paradă a portului popular de duminică, 25 august, precum și tuturor artizanilor care se vor afla pe „Ulița Meșteșugarilor” din Petrești, la o expoziție cu demonstrații lucrative și cu obiecte autentice din lada de zestre a bunicii.

Celor mai mici locuitori ai orașului, le-au fost pregătite surprize și momente vesele, pe care îi invităm să le descopere sâmbătă, 24 august, începând cu ora 18.00, pe terenul secundar din Parcul Arini, unde se află zona amenajată pentru copii.

O informație importantă pentru cetățenii Municipiului Sebeș este că pe durata evenimentului, de vineri până duminică, vor avea la dispoziție curse speciale de transport local, care le vor asigura, în mod gratuit, transferul spre zona Arini. Acestea vor acoperi localitățile aparținătoare, Lancrăm, Petrești, Răhău, astfel încât accesul publicului la eveniment să fie cât mai facil și să evităm aglomerarea zonei cu mașini. Accesul auto în Parcul Arini va fi limitat, pentru siguranța și pentru confortul publicului.

Organizatorii evenimentului sunt: Primăria Municipiului Sebeș, Consiliul Local al Municipiului Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș.

PROGRAM

JOI, 22 AUGUST 2019

Ora 11.00 Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș 

“Ne pregătim pentru sărbătoarea orașului” (activități cultural-educative destinate copiilor).

Ora 18.00 Căminul pentru Persoane Vârstnice Sebeș

Concert de fanfară.

Ora 19.00   Răhău

Concert de fanfară.

Ora 20.00 Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș 

Proiecție cinematografică.

*****

VINERI, 23 AUGUST 2019

Ora 10.30    Grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica”

DESCHIDEREA OFICIALĂ A ZILELOR MUNICIPIULUI SEBEȘ

Această ediție în care ne sărbătorim orașul este dedicată împlinirii a 140 de ani de activitate ai Fanfarei din Petrești. Atmosferă tradițională. Salutul oficialităților. Salutul delegațiilor din orașele înfrățite. Premierea unor persoane unice din viața de zi cu zi a urbei. Momente artistice și muzică de fanfară.

Vernisajul expoziție dedicate Fanfarei din Petrești.

Tur ghidat al muzeului.

Invităm cu toată căldura întreaga comunitate locală, precum și oaspeții orașului!

Ora 17.00    Scenă. Petrești

Sărbătoarea Fanfarei din Petrești. Lansarea cărții “Contribuții la monografia Fanfarei din Petrești”. Momente artiste. Balul fanfarei.

Ora 18.00     Scenă. Parcul Arini

Concerte susținute de trupele locale

Animație MC Kotto și Andreea Bogdan

CONCERTE: CARGO, COMPACT, RIFF

DJ-party.

*****

SÂMBĂTĂ, 24 AUGUST 2019

Ora 10.00    Casa Memorială “Lucian Blaga” Lancrăm

Vernisajul expoziției de artă plastică „Sebeșul în culori”. 

Ora  10.30       Casa Memorială “Lucian Blaga” Lancrăm

Întâlnirea Primarului Municipiului Sebeș cu reprezentanții orașelor înfrățite.

Ora 10.00   Stadionul Petrești

Meciuri de fotbal amicale.

Ora 12.00    Muzeul Municipal „Ioan Raica”

Lansare de carte: „Sebeșul și Marea Unire: memorii acte și documente”. 

Tur ghidat al muzeului

Ora 17.00 Scenă. Petrești.

Concert de fanfare. 

Ora 18.00    Scenă. Parcul Arini

Momente artistice susținute de copiii Sebeșului. Animatori, surprize, dulciuri. Spuma party. Tunuri de confetti.

Ora 20.00    Scenă. Parcul Arini

CONCERTE: ȘTEFAN BĂNICĂ JR, IRINA RIMES, VESCAN, MINELLI, NOAPTEA TÂRZIU, DJ HARA

SPECTACOL DE LASERE. FOC DE ARTIFICII

PREZINTĂ: DAN NEGRU

DJ-party

*****

DUMINICĂ, 25 AUGUST 2019

Ora 11.00    Petrești

„ULIȚA MEŞTEŞUGARILOR”: Expoziţie de meşteşuguri tradiţionale, demonstraţii, târg de produse tradiţionale.

Ora 12.00

PARADA PORTULUI POPULAR.

Spectacol de folclor (participă artiști și ansambluri din Sebeș și din comunele învecinate).

Ora 19.00    Scenă. Parcul Arini

CONCERTE DE FOLCLOR

VETA BIRIȘ 

SERGIU VAIDA ȘI NĂNAȘII

FLORIN IONAȘ ȘI INVITAȚII SĂI

SIMI DEAC

ANSAMBLUL FOLCLORIC „FELICIAN FĂRCAȘIU”

ANSAMBLU DE FOLCORIC „AUGUSTIN BENA” CONDUS DE ALEXANDRU PAL

Post-ul „Zilele Municipiului Sebeș” și „Sărbătoarea fanfarei din Petrești: 140 de ani de tradiție”, între 22 și 25 august 2019 apare prima dată în Ziarul Apulum.


Source: Stiri Blaj

Comentarii

Comentarii