Și în vacanța de Rusalii, polițiștii din Alba au fost la datorie

Spread the love

În
perioada 15- 17 iunie 2019, peste 150 de poliţişti din structurile
de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale şi
alte formaţiuni au acţionat zilnic, pentru menţinerea siguranţei
publice, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi
prevenirea accidentelor rutiere.

Poliţiştii,
alături de jandarmi şi poliţişti locali, au fost prezenţi în
locurile în care au fost organizate manifestări publice și au
intervenit pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură a
afecta ordinea și siguranța publică.

Pe
principalele artere rutiere din judeţ, poliţiştii din structurile
de poliţie rutieră au acţionat pentru prevenirea accidentelor şi
ambuteiajelor, fluidizarea şi controlul traficului rutier dar şi
pentru combaterea excesului de viteză.

În
această perioadă, au fost aplicate 521 de sancţiuni
contravenţionale, în valoare de 180.055 lei, din care 98 la Legea
61 din 1991 republicată, pentru sancţionarea faptelor de încălcare
a normelor de convieţuire socială şi a liniştii publice, 416 la
OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar restul la
alte acte normative. Dintre sancţiunile la regimul rutier, 221 au
fost aplicate pentru depăşirea limitei legale de viteză, iar 6
pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Au
fost reţinute 26 de permise de conducere, din care 6 pentru consum
de alcool și 3 pentru depășirea limitei legale de viteză cu peste
50 de kilometri/oră şi au fost constatate 37 de infracțiuni, din
care 27 de natură judiciară, una la regimul siguranţei rutiere,
iar 9 de altă natură.

În
total, poliţiştii au intervenit la 190 de evenimente, din care 186
au fost semnalate prin SNUAU 112.

Post-ul Și în vacanța de Rusalii, polițiștii din Alba au fost la datorie apare prima dată în Ziarul Apulum.


Source: Stiri Blaj

Comentarii

Comentarii