Ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență

Spread the love

Având în vedere avertizarea Hidro-Meteorologică Cod Portocaliu valabilă în intervalul 23 iunie, ora 15 – 24 iunie, ora 15, duminică, 23 iunie, la ora 12.00 a avut loc ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență la care a participat prefectul județului Alba Dănuț Emil Hălălai, președintele Consiliului județean Alba, domnul Ion Dumitrel precum si ceilalți membri ai Comitetului județean, fiind analizate in acest sens măsurile necesar a fi luate pentru minimizarea consecințelor în astfel de situații.
Măsurile dispuse constau în:
📌 asigurarea permanenței la nivelul UAT-urilor aflate sub incidența avertizarilor;
📌 monitorizarea permanentă a cursurilor de apă, verificarea/pregătirea și utilizarea stocurilor de apărare împotriva inundațiilor;
📌 avertizarea populației prin sistemul de alarmare Ro-Alert;
📌 realizarea supraînălțării lucrărilor de apărare (diguri, ziduri de sprijin, etc) prin implicarea ISU Alba, UM 01684 Alba-Iulia și SGA Alba.
În plus, s-a activat Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției cu Grupa Operativă a ISU Alba, iar la nivelul subunităților de intervenție au fost dispuse măsuri de creștere a capacității de intervenție pentru astfel de situații.
În funcție de situația operativă precum și de evoluția fenomenelor hidro-meteorologice prognozate vor fi dispuse și alte măsuri în consecință.

Post-ul Ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență apare prima dată în Ziarul Apulum.


Source: Stiri Blaj

Comentarii

Comentarii