Radu Banciu, după șahul dat de Dăncilă lui Tăriceanu: ‘ALDE nu mai există’

Spread the love

Radu Banciu a comentat, în ediţia de miercuri seară a emisiunii Lumea lui Banciu, mişcarea Vioricăi Dăncilă care a mai cooptat trei membri din ALDE şi i-a propus pentru funcţiile miniştri rămase vacante după decizia lui Tăriceanu de a ieşi de la guvernare.

„Doamna Dăncilă a anunţat că îi va trimite preşedintelui Klaus Iohannis propuneri pentru mai multe ministere, ceea ce a şi făcut pentru că asta e treaba doamnei Dăncilă să trimită propuneri. Dar treaba domnului Iohannis este să aştepte propunerile şi să lase timpul să îşi spună cuvântul, ceea ce şi face.

Au avut loc tot felul de discuţii cu aşa zişii disidenţi din ALDE. Doamna Dăncilă spune că îi felicită pe aceştia din ALDE, trei dintre propunerile ei, trei din şase sunt membri ALDE, numai că trebuie să îi aducem că aştia nu mai sunt din ALDE, au fost daţi afară din partid. Ei nu mai reprezintă nimic. De exemplu, doamna Graţiela Gavrilescu, propusă la ministerul Mediului, l-a trădat pe nea Tări la 53 de ani. Gata, ea nu mai reprezintă ALDE.

ALDE nu mai există. Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că îşi ia jucăriile, desfiinţează grupul parlamentar şi se duce unde o avea de mers. Deci doamna Dăncilă ne-a prezentat această situaţia ca şi cum ăştia ar fi nişte patrioţi, se sacrifică pentru ţară în ciuda faptului că partidul nu îi sprijină ei se duc acolo unde ţara îi cheamă. Nu e deloc aşa, în primul rând pentru că ea nu îi putea chema aici dacă mai erau în ALDE, pentru că atunci ar fi ascultat de linia partidului şi nu veneau”, a comentat Radu Banciu.

Post-ul Radu Banciu, după șahul dat de Dăncilă lui Tăriceanu: ‘ALDE nu mai există’ apare prima dată în Ziarul Apulum.


Source: Stiri Blaj

Comentarii

Comentarii