Patru dintre cele 11 persoane care au primit din partea Ministerului Culturii titlul onorific de ”Tezaur Uman Viu” sunt din județul Alba

Spread the love

Ministerul Culturii, „în conformitate cu prevederile Legii nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial, precum şi cu cele ale Regulamentului de acordare a titlului de Tezaur Uman Viu aprobat prin OMC nr. 2.609/10.02.2020, Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, organism de specialitate al Ministerului Culturii, a hotărât acordarea titlului onorific de ”Tezaur Uman Viu” pentru 11 persoane păstrătoare şi transmiţătoare de patrimoniu cultural imaterial”.

Cele 11 persoane sunt:

Ana Bodescu – port (producerea de îmbrăcăminte), comuna Salva, judeţul Bistriţa-Năsăud;

Ion Creţeanu – spiritualitate (cântăreţ – muzică vocală tradiţională), Craiova, judeţul Dolj;

Maria Dulău – spiritualitate (cântăreţ – muzică vocală tradiţională), sat Biia, judeţul Alba;

Alexandrina Olguţa Filip – port (producerea de îmbrăcăminte), comuna Cezieni, judeţul Olt;

Eugen Gavrilă – prelucrarea lemnului, sat Loman, judeţul Alba;

Ştefan Harabagiu – spiritualitate (dansator), comuna Jilavele, judeţul Ialomiţa;

Petre Măsală – spiritualitate (dansator, performer Căluş), comuna Stolnici, judeţul Argeş;

Marius Mihuţ – prelucrarea lemnului (constructor instrumente muzicale), sat Cihei, judeţul Bihor;

Ioan Moldovan – spiritualitate (dansator), sat Berchieş, judeţul Cluj;

Ana Neamţu – spiritualitate (cântăreţ – muzică vocală), comuna Cut, judeţul Alba;

Florin Nicolae Poenariu – meşteşuguri artistice tradiţionale (iconar), localitatea Laz, judeţul Alba.

Programul ”Tezaur Uman Viu”, implementat de Ministerul Culturii, prin Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, urmăreşte salvgardarea, păstrarea şi transmiterea patrimoniului cultural imaterial.

Programul vizează identificarea şi recunoaşterea la nivel naţional a celor care sunt creatori şi păstrători ai valorilor tradiţionale şi care fac, prin talentul şi efortul lor, dovada caracterului excepţional al performării, fiind capabili să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial, în forma şi cu mijloacele tradiţionale nealterate, contribuind, astfel, la asigurarea viabilităţii acestuia în cadrul comunităţilor.

În fotografie apare Maria Dulău, (cântăreţ – muzică vocală tradiţională), sat Biia, judeţul Alba.

sursa agerpes.ro

Post-ul Patru dintre cele 11 persoane care au primit din partea Ministerului Culturii titlul onorific de ”Tezaur Uman Viu” sunt din județul Alba apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.


Source: Stiri Blaj

Comentarii

Comentarii