Măsuri luate de primăria Blaj pentru persoanele aflate în izolare la domiciliu și pentru persoanele singure

Spread the love

Primăria
Municipiului Blaj pune la dispoziția cetățenilor două numere de
telefon la care persoanele aflate în izolare la domiciliu și
persoanele singure, în vârsta de peste 65 ani, pot să semnaleze
situația în care se află. Pentru persoanele aflate în izolare la
domiciliu numărul de telefon la care pot apela este 0748-889.800,
iar pentru cele în vârstă de peste 65 ani, fără aparținători,
numărul de telefon pus la dispoziție este 0756-089.215.

Deși
își dorește o comunicare cât mai transparentă și exactă a
situației, Primăria Municipiului Blaj nu este abilitată să facă
public numărul persoanelor aflate în izolare la domiciliu pe raza
municipiului Blaj. Aceste informații sunt furnizate doar de către
Grupul de Comunicare Strategică, care prezintă situația la nivel
național, o singură dată pe zi.


informăm că persoanele izolate la domiciliu sunt monitorizate
permanent de către echipaje de Poliție și Poliție Locală. În
ultimele 48 de ore, după apariția ordonanței militare nr.
2/21.03.2020, la Blaj nu au mai existat cazuri de persoane izolate
care să fi părăsit domiciliul. Până săptămâna trecută, la
Blaj au fost acordate două amenzi pentru părăsirea locuinței de
către persoane aflate în izolare la domiciliu.

Persoanele
izolate la domiciliu, ca măsură de prevenire a răspândirii
COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate,
fără aprobarea autorităților competente, sunt considerate
persoane cu risc crescut de contagiozitate și sunt conduse de
forțele de ordine publică și plasate în carantină
instituționalizată, sub pază.

Primăria
Municipiului Blaj roagă locuitorii orașului să stea în case cât
mai mult și să pună în practică recomandările autorităților,
în contextul epidemiologic actual, pentru prevenirea epidemiei de
coronavirus:


Ieșiți din casă numai dacă este absolut necesar, doar pentru
mersul la serviciu, pentru asistență medicală de urgență,
aprovizionare și deplasări scurte în apropierea locuinței;


Feriți-vă de locurile aglomerate și mergeți la cumpărături doar
o dată la câteva zile și doar la cele mai apropiate magazine și
farmacii;


Evitați contactul direct sau apropiat cu alte persoane, mențineți
distanța de minimum 2 metri față de ceilalți;


Spălați-vă pe mâini cât mai des posibil, nu atingeți
suprafețele pe care au pus mâna și alte persoane, nu vă atingeți
cu mâinile fața, nasul, gura sau ochii;


Asigurați-vă că regulile sunt respectate și de persoanele
vârstnice, care sunt cele mai expuse îmbolnăvirii;


Informați-vă doar din sursele oficiale și respectați
recomandările autorităților competente.

La
Blaj au fost luate toate măsurile preventive, necesare și
recomandate în contextul epidemiologic actual. Vom reveni cu
precizări ori de câte ori este necesar.

Post-ul Măsuri luate de primăria Blaj pentru persoanele aflate în izolare la domiciliu și pentru persoanele singure apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.


Source: Stiri Blaj

Comentarii

Comentarii