Luni, 09.09.2019, a avut loc Festivitatea de deschidere a anului școlar 2019-2020 a Școlii Profesionale Germane Alba

Spread the love

În
septembrie 2013 a avut loc inaugurarea Școlii Profesionale Germane
Alba, care funcționează într-o clădire a Colegiului Tehnic
„Alexandru Domșa”.
În anul școlar 2018-2019, 208 de elevi
au urmat cursurile Școlii Profesionale Germane Alba, iar în acest
nou an școalr un număr de 77 de elevi s-au înscris la una dintre
specializările școlii: electromecanic utilaje și instalații
industriale; operator CNC și modelier.

Pe
lângă multe alte benficii, elevii SPGA beneficiază de o bursă
lunară de 400 de lei: 200 de lei din partea statului și 200 de lei
din partea partenerilor economici la care aceștia își desfășoara
practica în cei 3 ani de studiu.

Dintre
partenerii economici amintim: STC &
STA Sebeș, IPEC S.A., SOLINA și SATURN S.A.

Alături
de micii elevi profesioniști au fost astăzi prezenți părinți,
cadre didactice, reprezentanți ai Consiliului Județean Alba care
sunt adevărați promotori ai învățământului dual, precum si
reprezentanții partenerilor economici ai Școlii Profesionale
Germane Alba.

Carmen
Sînc, directorul Școlii Profesionale Germane Alba, le-a urat bun
venit elevilor săi și a ținut să sublinieze că „E o bucurie că
încet încet creștem, am început acum 6 ani, suntem în al 7-lea
an. De la puțin, am crescut, am ajuns în acest an școlar să avem
127 de elevi, dintre care 77 sunt în cele 3 clase de a IX-a. Vă
felicit că ați ales acest drum, pentru că învățământul
profesional, și în special cel dual, este o oportunitate, nu este o
alegere greșită cum adesea este catalogat. Este o oportunitate
pentru că pe parcursul celor 3 ani, în cadrul stagilor de pregătire
practică pe care le veți efectua la operatorii economici parteneri
în acest proiect, veți învăța în condiții reale de muncă și
pe lângă asta, aveți o bursă profesională destul de consistentă,
cu condiția să veniți la școală…”

Georgiu
Cosmin Daniel, reprezentantul companiei STC & STA Sebeș le-a
transmis elevilor „Mă bucur să fiu aici alături de un număr
mare de elevi, în special de faptul că îi avem alături nu doar pe
boboci, ci și pe colegii mari mari din clasele a XI-a, asta spune
multe despre calitatea învățământului de la Școala Profesionala
Germană Alba Iulia. În calitate de partener, Compania Star
Transmission continuă acest parteneriat și sprijină acest sistem
dual. La noi în companie, atât la Sebeș cât și la Cugir, găsiți
toate condițiile necesare dezvoltării atât profesionale cât și
personale… Anul acesta au devenit colegi de-ai noștrii, dintre
foștii voștrii colegi, un număr de 25 de persoane, acum angajați
STC și STA, iar eu sunt foarte mândru pentru această realizare,
atât a școlii cât și a companiei.”

Doamna
Gabriela Rus, din partea Consiliului Județean Alba, le-a urat
eleviilor un an școlar plin de realizări și „Aș dori să vă
felicit că ați ales să urmați cursurile acestei școli și să le
mulțumesc de asemenea profesorilor implicați 100% în acest proiect
pentru că vă formează atât ca și profesioniști dar și ca
oameni adevărați. Noi, Consiliul Județean, sprijinim în
continuare acest tip de învățământ profesional dual.”

Colectivul
profesoral, partenerii economici, alături de Consiliul Județean
Alba și Inspectoratul Județean Alba le urează mult succes micilor
preofesioniști în anul școlar 2019 – 2020, cu rezultate
deosebite și roade bogate!

Învățământul
profesional cu pregătire de 3 ani poate fi accesat de absolvenții
de clasa a VIII-a.

În
primul an de studiu, pregătirea teoretică reprezintă 80% din
ansamblul formării oferite, în timp ce pregătirea practică va
reprezenta 20%.

În
al doilea an, pregătirea teoretică reprezintă 26%, în timp ce
pregătirea practică va reprezenta 74%.

În
al treilea an de învățământ profesional, importanţa pregătirii
teoretice va scădea până la un sfert din totalul orelor, în timp
ce accentul se va pune în și mai mare măsură pe pregătirea
practică, cu o pondere de 75%.

Post-ul Luni, 09.09.2019, a avut loc Festivitatea de deschidere a anului școlar 2019-2020 a Școlii Profesionale Germane Alba apare prima dată în Ziarul Apulum.


Source: Stiri Blaj

Comentarii

Comentarii