La Blaj, pregătirile pentru vizita Sanctităţii Sale Papa Francisc sunt în grafic

Spread the love

Administrația
locală a municipiului Blaj anunţă că pregătirile pentru vizita
Sanctităţii Sale Papa Francisc din 2 iunie 2019 au intrat în linie
dreaptă, fiind în grafic.

Municipalitatea
Blajului împreună cu Biserica Greco-Catolică şi instituţiile
abilitate ale statului român depun toate eforturile pentru ca
organizarea acestui eveniment istoric de la Blaj să se desfăşoare
în cele mai bune condiţii!

La
Blaj sunt aşteptaţi, la 2 iunie 2019, peste 50.000 de pelerini care
doresc să-l întâmpine pe Sanctitatea Sa Papa Francisc pe Câmpia
Libertăţii!

Aşa
cum este normal în organizarea unor astfel de evenimente, vor exista
restricţii de circulaţie în zona centrală a Blajului şi pe
traseul vizitei Sanctităţii Sale, începând cu data de 1 iunie
2019, ora 19.00 şi până în seara zilei de 2 iunie 2019, ora
18.00!

În
ziua vizitei, zona centrală a Blajului va fi o zonă pietonală, iar
circulaţia spre Câmpia Libertăţii şi spre Piaţa 1848 se va face
pe jos.

Se
restricţionează accesul cu mijloace auto pe străzile: Clujului,
Morii, Iazului, Parcului, Iuliu Maniu, Eroilor, Avram Iancu, Popa
Şapcă, Republicii, Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu – până
la bariera cu calea ferată – magistrala 300, Aurel Vlaicu – parţial,
de la intersecţia cu strada Iuliu Maniu până la bariera cu calea
ferată – magistrala 300, Ioan Lemeny, Câmpul Libertăţii, Andrei
Şaguna, Piaţa 1848, Astra, Timotei Cipariu, Mitropolit Vancea,
inclusiv accesul pe Podul Veza şi Petru Pavel Aron.

De
asemenea, circulaţia maşinilor mai mari de 3,5 tone va fi
interzisă, cu excepţia maşinilor care aprovizionează zona de
alimentaţie publică din Parcul „Avram Iancu” şi/sau a
maşinilor implicate în organizarea evenimentului. Alimentarea
punctelor de alimentaţie publică din Parcul Avram Iancu se va face
până la ora 09.00 în data de 2 iunie 2019.

Blajul
va putea fi tranzitat cu maşina dintr-o parte în cealaltă pe
traseele care vor fi clar stabilite de către Poliţia Română, care
va asigura dirijarea şi fluidizarea circulaţiei.

Cetăţenii
Blajului sunt rugaţi să asigure parcarea maşinilor personale în
garaj sau în curţi, astfel încât străzile din municipiul Blaj să
fie libere pentru a asigura parcarea maşinilor care transportă
pelerinii la Blaj.

La
intrările în municipiul Blaj se vor amenaja parcări speciale
pentru pelerinii care vor sosi la Blaj din toată ţara, pe
următoarele direcţii:

Direcţia
Târgu Mureş – Pentru autocare se organizează locuri de parcare în
Blaj, pe strada Simion Bărnuţiu – drumul de acces spre rampa de
transfer/punctul de colectare deşeuri. Pelerinii care sosesc cu
autoturisme din direcţia Târgu Mureş au la dispoziţie zonele de
parcare din Blaj, zona carter Hula!

Direcţia
Sibiu – Pentru autocare se organizează locuri de parcare în Blaj,
pe strada Gheorghc Bariţiu – zona industrială I.A.M.U. Pelerinii
care sosesc cu autoturisme din direcţia Sibiu au la dispoziţie
zonele de parcare din Blaj – cartierele Mănărade, Veza, Ciufud, şi
Tiur.

Direcţia
Alba Iulia – Pentru autocare se organizează locuri de parcare în
Blaj, pe strada Clujului – zona teren viran /păşune staţie
carburant Lukoil. Pelerinii care sosesc cu autoturisme din direcţia
Alba Iulia au la dispoziţie zonele de parcare din Blaj – cartierul
Petrisat, zona industriala Bosch.

Poliţia
Română împreună cu voluntarii dedicaţi acestui eveniment vor
asigura ghidajul pelerinilor sosiţi la Blaj spre locurile de
parcare, spre Câmpia Libertăţii şi spre zona centrală a
Blajului!

De
asemenea, începând de sâmbătă 1 iunie 2019, ora 16.00 şi până
duminică 2 iunie 2019, ora 18.00, se instituie restricţie de
parcare pentru toate autovehiculele, în Blaj de la strada Eroilor,
nr.22 – de la fosta Grădiniţă „Lumea copiilor” şi până la
Piaţa Mică – zona strada Gării, strada Fochiştilor, Ceferiştilor,
Locomotivei, Fabricii, de la intersecţia cu calea ferată până la
intersecţia cu strada Vasile Suciu, Vasile Suciu, Tudor Vladimirescu
– variantă până la bariera cu calea ferată – magistrala 300,
Avram lancu.

Ca
o măsură de siguranţă, în municipiul Blaj consumul băuturilor
alcoolice va fi interzis în condiţiile legii în zona centrală a
municipiului Blaj şi pe toate locaţiile vizate de vizita
Sanctităţii Sale Papa Francisc, iar pentru a asigura accesul în
zona Câmpiei Libertăţii, în ziua de 2 iunie 2019 nu se va
organiza piaţa tradiţională de duminică.

Gheorghe
Valentin Rotar,

Primarul
Municipiului Blaj

Post-ul La Blaj, pregătirile pentru vizita Sanctităţii Sale Papa Francisc sunt în grafic apare prima dată în Ziarul Apulum.


Source: Stiri Blaj

Comentarii

Comentarii