IPJ Alba suplimentează numărul de polițiști care vor fi la datorie în mini vacanța de Rusalii

În perioada 6 – 8 iunie 2020, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba va acţiona, zilnic, cu peste 200 de poliţişti din structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, arme explozivi și substanțe periculoase, precum și ai Serviciului pentru acțiuni Speciale, care vor folosi în activităţile de patrulare, în medie, 130 de mijloace auto.

Vor fi intensificate activităţile de patrulare şi se va acţiona pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice şi prevenirea evenimentelor negative, în special în locurile cu potențial de aglomerare și în zona lăcaşelor de cult.

Pe principalele artere rutiere ale judeţului, va fi asigurată prezenţa activă a poliţiştilor rutieri, care vor acţiona pentru prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor, fluidizarea şi controlul traficului rutier.

Pentru combaterea excesului de viteză, poliţiştii vor acționa zilnic cu 11 aparate radar.

Pentru a preîntâmpina evenimentele neplăcute, recomandăm cetăţenilor să urmeze câteva dintre sfaturile noastre:

  • Respectați indicațiile polițiștilor aflați în serviciul pentru asigurarea afluenței traficului!
  • Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!
  • Respectaţi regimului legal de viteză!
  • Adaptaţi permanent viteza condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană.
  • Nu răspundeţi cu violenţă la provocări, încercaţi să evitaţi conflictele, iar dacă nu reuşiţi, sunaţi de urgenţă la numărul 112!

Post-ul IPJ Alba suplimentează numărul de polițiști care vor fi la datorie în mini vacanța de Rusalii apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.


Source: Stiri Blaj

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *