DSVSA Alba – Crescătorii de ovine își pot sacrifica mieii în abatoarele autorizate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor

Spread the love

În această perioadă, premergătoare Sărbătorilor Pascale, reamintim crescătorilor de ovine că își pot sacrifica mieii în abatoarele autorizate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, din județul Alba, cu respectarea tuturor regulilor de igienă și siguranță alimentară.

Reprezentanții
Instituției Prefectului și Direcției Sanitare Veterinare și
pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba au hotărât de comun
acord să recomande unităților administrativ-teritoriale să nu
inițieze demersuri pentru înființarea centrelor temporare de
sacrificare a mieilor, având în vedere evoluția pandemiei
COVID-19, riscul de contaminare și restricțiile instituite prin
ordonanțele militare. Organizarea unor astfel de puncte ar favoriza
contactul direct între mai multe persoane și formarea unor grupuri
de oameni, ceea ce contravine măsurilor instituite de autoritățile
publice implicate în combaterea pandemiei COVID-19, ordonanțelor
militare și hotărârilor adoptate de Comitetul Județean pentru
Situații de Urgență.

La
nivelul județului există abatoare autorizate sanitar veterinar unde
ar putea fi sacrificați mieii, după cum urmează: SC
Transeuro SRL Ighiu, ACA Cugir, SC Luca Prod Carn SRL Mirăslău, SC
Montana Popa SRL Blaj și SC Ovin Pres Carn SRL Mesentea.

Carnea
provenită de la mielul sacrificat în abatoare poate fi
comercializată în supermarketuri, magazine alimentare, măcelării
și în cadrul halelor agroalimentare autorizate sanitar veterinar și
pentru siguranța alimentelor, nu doar direct către consumatorul
final.

Crescătorii
de ovine care se află la distanțe mari de un abator autorizat
sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor (și care din
motive foarte bine întemeiate nu au posibilitatea să sacrifice
mieii în regim de prestări servicii), au posibilitatea să
sacrifice mieii în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale în
fermă/exploatație, în anumite condiții, după cum urmează:

  1. La
    nivelul fermei/exploatației trebuie să fie asigurate facilități,
    astfel încât să fie respectate regulile generale și speciale de
    igienă, bunăstarea animalelor și eliminarea subproduselor de
    origine animală nedestinate consumului uman, astfel încât
    procesul de sacrificare a mieilor să nu compromită siguranța
    cărnii și a organelor;
  1. Vor
    fi sacrificate doar ovinele identificate și înregistrate în Baza
    Națională de Date (BND);
  1. Controlul
    stării de sănătate a animalelor, respectiv efectuarea examenului
    ante-mortem de către un medic veterinar oficial cu asigurarea unei
    asomări prealabile;
  1. Verificarea
    respectării regulilor de bunăstare a animalelor în timpul
    sacrificării;
  1. Efectuarea
    examenului post-mortem al cărnii și organelor de către un medic
    veterinar oficial;
  1. Verificarea
    eliminării subproduselor de origine animală nedestinate consumului
    uman și dirijarea acestora către o unitate de neutralizare a SNCU;
  1. Verificarea
    condițiilor de depozitare și comercializare a cărnii de miel;
  1. Respectarea
    distanței minime sociale stabilită de către Comitetul
    Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU).

În
ceea ce privește carnea de miel rezultată din sacrificarea mieilor
în fermă/exploatație în perioada premergătoare Sărbătorilor
Pascale, precizăm că aceasta nu poate fi livrată către alte
unități din domeniul alimentar înregistrate/autorizate
sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, ci va fi
comercializată numai către consumatorii finali.

Îi
asigurăm pe consumatori că unitățile de vânzare cu amănuntul nu
vor rămâne fără carne de miel. În contextul în care
consumatorii pot achiziționa miei direct de la ferme și în județ
există mai multe abatoare autorizate sanitar-veterinar și pentru
siguranța alimentelor (o alternativă sigură), Instituția
Prefectului și DSVSA Alba, nu încurajează organizarea centrelor
temporare de sacrificare a mieilor.

Biroul
de presă al DSVSA Alba

Post-ul DSVSA Alba – Crescătorii de ovine își pot sacrifica mieii în abatoarele autorizate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.


Source: Stiri Blaj

Comentarii

Comentarii