DGASPC Alba – Proiect de promovare a voluntariatului în interesul copilului

Spread the love

În cadrul proiectului „DAP Voluntar Dialog, Acțiune și Profesionalism în promovarea de către ONG-uri a voluntariatului în interesul copilului”, implementat de Asociația Centrul de Resurse și Informare pentru Profesiuni Sociale – CRIPS, co-finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (în intervalul 07.06.2018 – 07.10.2019), în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, în zilele de 21 și 22 ianuarie 2019, s-a desfășurat la sediul DGASPC Alba, primul modul a cursului de formare (din cele trei): „POLITICI PUBLICE – informare, participare și dialog pentru voluntariat în interesul copilului”.

La cursul de formare au participat 24 de persoane, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale active în sectorul social – protecția copilului, din județul Alba.

Obiectivele acestui proiect vizează creșterea competențelor personalului din cadrul organizațiilor neguvernamentale (ONG) de a se implica în elaborarea și promovarea de politici publice vizând voluntariatul cu și pentru copii; creșterea accesului la informație și îmbunătățirea participării personalului din ONG – uri la dialog social și civic pe tema voluntariatului cu și pentru copii; formularea si promovarea unei propuneri alternative la politicile publice referitoare la voluntariat în vederea asigurării unui cadru metodologic bazat pe respectarea și promovarea drepturilor copilului, atât în cazul voluntarului copil, cât și a copilului beneficiar al acțiunilor efectuate de voluntari.

Post-ul DGASPC Alba – Proiect de promovare a voluntariatului în interesul copilului apare prima dată în Ziarul Apulum.


Source: Stiri Blaj

Comentarii

Comentarii