Bilanțul anului 2018 al Serviciului pentru Imigrări Alba

Spread the love

În anul 2018, poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Alba au asigurat managementul şederii şi rezidenţei, pe raza judeţului, pentru 1202 persoane, dintre care 496 străini din state terţe, cei mai mulţi din Republica Moldova, Turcia, Vietnam, China şi 706 cetăţeni ai Uniunii Europene/SEE/CH, majoritatea din Germania, Italia şi Austria.

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt: conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membrii de familie ai cetăţenilor români, UE sau SEE), educaţie, religioase sau stabilire permanentă pe teritoriul ţării noastre.

Astfel,
în perioada de referinţă, a fost aprobată prelungirea dreptului
de şedere și au
fost emise 280 pemise de şedere, dintre care 268 pentru şedere
temporară şi 12 pentru şedere pe termen lung. Au fost eliberate
166 certificate de înregistrare şi 18 cărţi de rezidenţă
permanentă.

Pe linia combaterii şederii ilegale, au fost organizate 58 de acţiuni şi controale cu forţe proprii şi în cooperare cu instituţiile cu atribuţii în domeniu, în urma cărora au fost depistaţi 25 de străini în situaţii ilegale. Pentru străinii aflaţi în situaţii ilegale sau care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere, au fost emise 8 de decizii dereturnare, prin care s-a stabilit obligaţia de returnare sau termenul pentru plecarea voluntară de pe teritoriul României, iar faţă de alţi 17 au fost dispuse alte măsuri.

În plus, au fost aplicate 71 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproape 27800 lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, OUG 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene şi OG 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.

Post-ul Bilanțul anului 2018 al Serviciului pentru Imigrări Alba apare prima dată în Ziarul Apulum.


Source: Stiri Blaj

Comentarii

Comentarii