Atenție șoferi! Poliția Română scoate toate radarele rutiere din dotare pe drumurile publice

Spread the love

Începând de vineri, 28 iunie, timp de trei zile, toate radarele rutiere din dotarea Poliției Române vor fi scoase pe șosele și autostrăzi, pentru depistarea celor care depășesc viteza legală, în cadrul unei acțiuni de prevenire a accidentelor rutiere.

Cu această ocazie se vor folosi echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor instalate pe autospeciale și cinemometrele portabile model TruCAM.

Pe lângă acestea, se vor utiliza și aparatele etilotest, etilometru și drugtest, pentru depistarea și sancționarea celor aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Merită menționat că, în primele 5 luni ale acestui an, viteza a generat 17% dintre accidentele rutiere grave înregistrate în țara noastră, ocupând locul trei în ierarhie, cu 470 accidente (cu 104 mai puține decât în perioada similară a anului trecut), soldate cu decesul a 118 persoane (cu 32 mai puține decât în perioada similară a anului trecut) şi rănirea gravă a altor 499 (cu 119 mai puține decât în perioada similară a anului trecut).

Post-ul Atenție șoferi! Poliția Română scoate toate radarele rutiere din dotare pe drumurile publice apare prima dată în Ziarul Apulum.


Source: Stiri Blaj

Comentarii

Comentarii