Alba, județul din inima Transilvaniei, cu oameni harnici și iubitori de tradiții, în care dezvoltarea bate pasul pe loc

Spread the love

COMUNICAT DE PRESĂ

Am obosit să mai urmărim planuri de dezvoltare care arată bine pe hârtie, dar întârzie să fie puse în practică. Nu mai vrem ca tinerii să plece de acasă și să-și facă un rost departe, printre străini. Vrem să avem un județ de nota 10, dar pentru asta avem nevoie de o schimbare.

Am văzut ce s-a făcut de la Revoluție până acum, mult prea puțin decât în județele vecine! Oamenii au așteptări mari de la administrația județeană și împreună cu ei vom reuși să aducem schimbarea de care județul Alba are nevoie, susținând cu prioritate dezvoltarea Educației, Sănătății și Infrastructurii!

Amintesc, pe scurt, 10 dintre proiectele mele cu efecte pe termen scurt și mediu, care pot aduce Alba acolo unde ne dorim cu toții, în inima românilor, și pot face un județ de nota 10.

1. Dezvoltarea antreprenorială urbană și rurală: proiectul propune valorificarea potențialului productiv și inovativ și deopotrivă amenajarea unor parcuri industriale care să susțină dezvoltarea unitară a județului. Pentru ca acest proiect să fie o reușită trebuie să se deruleze în parteneriat cu administrațiile locale, pentru că numai așa Alba poate recupera decalajul care există acum între județe vecine precum Cluj sau Sibiu;

2. Sprijin pentru dezvoltarea afacerilor: Consiliul Județean trebuie să analizeze posibilitatea punerii la dispoziția companiilor care creează locuri de muncă terenuri cu toate facilitățile pentru dezvoltarea business-ului. În urma acestui proiect, cei care câștigă, sunt oamenii, care vor avea un loc de muncă mai bine plătit, mai aproape de casă;

3. Sănătatea cetățenilor – prioritară pentru o administrație implicată în viața comunității. Este necesară o finanțare mai mare a spitalelor din subordine astfel încât locuitorii să beneficieze de cele mai bune servicii medicale;

4. Județul Alba are nevoie de drumuri asfaltate: Se simte nevoia unor investiții majore pentru reabilitarea drumurilor județene pentru că numai investind în infrastructură putem să dezvoltăm economia județului Alba;

5. Rețelele de alimentare cu apă, canalizare și cele de iluminat public trebuie să fie modernizate, iar cele de gaz trebuie să fie extinse în Apuseni, dar și în alte zone ale județului. Locuitorii județului se plâng de calitatea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare, iar ploile din ultima perioadă ne-au demonstrat că este nevoie de investiții majore în acest domeniu. Mai sunt destule localități din Alba în care gospodăriile nu sunt racordate la sisteme de alimentare cu apă și canalizare, iar în aceste zone trebuie să investim cu prioritate pentru a schimba în bine viața oamenilor. În ceea ce privește extinderea rețelei de gaz, acest proiect reprezintă o necesitate pentru comunitate și va duce la creșterea calității vieții.

6. Investim în Educație: Construim de la zero creșe și grădinițe, pentru a rezolva astfel criza resimțită în prezent în acest domeniu. Mai este nevoie de modernizarea și dotarea școlilor și grădinițelor din județ pentru a ține seama de nevoile acestor vremuri moderne;

7. Dezvoltarea turismului cultural, balnear, montan și rural; Crearea unui traseu integrat, cu toate locurile de vizitat din județul Alba. După 20 de ani de așteptare și promisiuni ne dorim ca amenajarea drumului către zona Șureanu să devină realitate, pentru că doar așa vom reuși să valorificăm potențialul turistic al Văii Frumoasei.

8. Alba – județul produselor tradiționale de calitate: valorificarea potențialului agricol al județului și susținerea fermierilor și producătorilor locali pentru a-și promova și valorifica produsele. Un proiect important al PSD este susținerea zonei montane a județului, prin alocarea de fonduri din partea statului, pentru fermieri, astfel încât să se asigure valorificarea resurselor muntelui, dar și dezvoltarea activităților economice specifice zonei. Astfel, se vor aplica măsurile prevăzute în Legea muntelui, inițiată de guvernul PSD, care stabilește acordarea a 1 miliard de euro, pe o perioadă de 10 ani, pentru dezvoltarea zonei montane.

9. Susținem cultura și tradițiile poporului român: Fără trecut nu putem avea un viitor așa cum ni-l dorim. Avem datoria de a promova tradițiile locului și a le transmite tinerilor! Vom susține activitățile culturale, modernizarea caselor de cultură și a căminelor culturale, pentru ca acestea să aibă un rol important în viața comunităților locale;

10. Finalizarea investițiilor neîncheiate de actuala administrație. Toate proiectele necesare comunității, care nu au putut fi finalizate de către actuala administrație județeană, precum depozitul ecologic de la Galda de Jos, trebuie continuate. Gunoiul menajer este mai scump din cauza neglijenței administrative, deși oamenii nu au nicio vină!

Programul Național de Dezvoltare Locală trebuie să fie continuat pentru că doar cu sprijinul statului vom avea drumuri moderne, rețele de alimentare cu apă și canalizare, unități de învățământ reabilitate și multe alte investiții, care s-au regăsit în fiecare unitate administrativ-teritorială a județului, fără a se ține seama de apartenența politică a primarilor. S-au finanțat obiective din mediul urban, dar și din cel rural, în sănătate, educație, apă-canal, energie termică și electrică, transport/drumuri, salubrizare, cultură, culte, locuire și sport. PNDL nu a fost singurul program de investiții derulat de guvernul PSD. Valoarea totală a proiectelor de investiții, implementate, în derulare sau contractate, în județul Alba, finanțate în guvernarea PSD, se ridică la peste 217 milioane de euro. Proiectele depuse au primit finanțare, așa cum este normal, fără a se ține cont de culoarea politică a primarilor. La fel și consiliul județean trebuie să realizeze investiții în toate unitățile administrativ-teritoriale fără să țină cont de cine sunt conduse. În final, cei care câștigă sunt oamenii!

Consiliul Județean Alba este cea mai bogată instituție din județul Alba, iar realizările din ultimii ani nu au fost pe măsură. Susținând proiectele cu adevărat importante, toți locuitorii județului Alba vor avea, cu siguranță, un trai mai bun!

Ioan Dîrzu

Candidatul Partidului Social Democrat la Consiliul Județean Alba

Post-ul Alba, județul din inima Transilvaniei, cu oameni harnici și iubitori de tradiții, în care dezvoltarea bate pasul pe loc apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.


Source: Stiri Blaj

Comentarii

Comentarii