Acțiune de amploare a DIICOT pentru destructurarea grupurilor infracționale

Spread the love

În perioada 11 – 23 ianuarie a.c., 317 poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au acţionat la nivel național pentru destructurarea grupurilor infracționale specializate în trafic de persoane, criminalitate informatică, trafic și consum ilicit de droguri și spălare de bani.

Au fost organizate 37 de acțiuni operative, fiind efectuate 112 percheziții domiciliare, pentru probarea activității infracționale a 106 persoane, dintre care 32 au fost reținute sau arestate și două au fost plasate sub control judiciar.

În urma acțiunilor, s-au confiscat sau indisponibilizat bani, bunuri și produse, astfel:

Din categoria drogurilor: 2.150 de comprimate ecstasy, 95 de grame de amfetamină, 25 de grame de haşiş, 3 doze de heroină, 12 grame de rezină de cannabis, 366 de grame cocaină, aproape 18 kilograme de cannabis, 22 de muguri de cannabis, 27 de plante de cannabis și peste 3 kilograme de masă vegetală.

Bani: 6.050 de lei, 6.790 de euro și 2.000 de euro contrafăcuţi.

Echipamente IT: 9 HDD – uri, 34 de laptopuri, 13 sisteme informatice, 3 tablete, un router, 64 de telefoane mobile, 26 de carduri bancare, 69 de cartele SIM și 38 de medii de stocare.

În plus, a fost instituit sechestru asupra a două autoturisme. În activităţile desfăşurate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, sub coordonarea D.I.I.C.O.T., au fost angrenaţi şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, luptători de la acţiuni speciale şi jandarmi.

Post-ul Acțiune de amploare a DIICOT pentru destructurarea grupurilor infracționale apare prima dată în Ziarul Apulum.


Source: Stiri Blaj

Comentarii

Comentarii